„Noapte albă la #Colectiv”, la un an și nouă luni de la tragedie

„Noapte albă la #Colectiv, la un an și nouă luni de la tragedie
Publicat: 30/07/2017, 11:24

„Vă scriu aceste rânduri pentru a vă face cunoscut faptul că în data de 30 iulie 2017, începând cu orele 20 și până la orele 8 dimineața a doua zi va avea loc evenimentul ‘Noapte albă la #Colectiv’, întrucât se împlinește un an și nouă luni de la cumplita tragedie care ne-a îndoliat inimile pe vecie. Haideți să ne revedem și să nu-i dăm uitării pe cei care nu se mai află fizic printre noi! Să venim cu mic, cu mare cu flori, jerbe, coroane, lumânări, candele, fotografii, etc!”, scrie în mesajul postat în evenimentul organizat pe Facebook numit„Noapte albă la #Colectiv”.

Sâmbătă, bilanțul victimelor de la Colectiv a ajuns la 65, după ce Răzvan, un tânăr care s-a aflat în club s-a sinucis, potrivit Antena1. Răzvan își pierduse iubita, Valentina, în incendiul cumplit din Colectiv.Valentina a fost singura din grupul lor de prieteni care nu a reușit să iasă dintre flăcări și a murit la baie, potrivit Observator. „Eram lângă scenă și m-am dus în spate când a început focul ca să-mi iau prietena. Nu mai era acolo. M-au scos oamenii, a fost un tăvălug”, declara Răzvan, prietenul Tinei, după tragedia din Colectiv. Iubita sa a murit intoxicată de la fum în baia clubului. A fost singura din grupul de prieteni cu care venise care nu a mai reușit să iasă. Răzvan a căutat-o printre răniți, însă într-un final a găsit-o la morgă, unde a și identificat-o.

„65! Numărul victimelor după tragedia din Colectiv crește. Dumnezeu să te odihnească, Răzvan!”, este mesajul postat pe pagina Asociației Colectiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără...
×